Asia » Iran » Persepolis

Legenda si lumini in Podisul Iranului

Persepolis, legendarul tinut al lui Darius cel Mare, tarim incarcat de istorie si cultura, dar atit de greu accesibil Descoperisem splendoarea acestui loc cu multi ani in urma si as fi vrut sa mangai cu ochii mei ruinele magnificului oras. Si cind iti doresti ceva cu ardoare se mai intimpla si minuni. Am reusit sa ajung in Iran si, dupa o saptamina petrecuta in nordul si centrul tarii, m-am indreptat spre partea de sud.

Am plecat din Esfahan, poate cel mai frumos oras medieval din Asia, spre Shiraz, strabatind patru sute de kilometri cu masina prin Podisul Iranului, de fapt o zona desertica. Automobilul in care calatoream nu avea aer conditionat si, pe parcursul celor sase ore de mers, aducea din ce in ce mai mult cu un cazan de aburi la inceputul lui iunie, temperatura depaseste uneori 50 de grade. Mai mult, eram imbracata conform legii islamice, obligatorie pe teritoriul Iranului. Bluza cu mineca lunga si rusariul care imi acoperea capul faceau caldura de-a dreptul insuportabila. Soarele torid ardea cu violenta pamintul, imi fierbeau creierii la propriu, parca eram intr-o oala sub presiune si asteptam dintr-o clipa in alta sa ma topesc. Peisajul parea nepamintean, selenar, cu numeroase stinci de forme si dimensiuni impresionante si fara nici un pic de vegetatie. Cetati si locuinte de lut strajuiau drumul care taie Podisul Iranului pina la intrarea in provincia Farsi, numita in antichitate Parsa, leaganul, intregului imperiu persan.
Persepolis, cum l-au botezat grecii in traducere - capitala Persiei sau Tak-e-Jamsid, tronul legendarului rege Jamshid, cum ii spun iranienii, a fost ridicat de Darius cel Mare in jurul anului 518 i.H., pentru a arata lumii intregi grandoarea imperiului persan. Istoricul grec Diodorus spunea ca Persepolis era cel mai bogat oras de sub soare si ca aici casele erau pline cu aur si argint. Desi conceput ca un centru administrativ si politic, Persepolisul a fost un oras secret, ascuns contemporanilor. Asezarea a jucat mai ales rolul de capitala spirituala a imperiului, un oras ritual unde se celebrau festivalul primaverii si inceputul noului an iranian "Now Ruz" si unde veneau ambasadorii tuturor popoarelor cucerite de persi, pentru a aduce tribut.
Dezvoltarea imperiului persan incepe cu intemeietorul dinastiei ahemenide Cyrus cel Mare, bunicul lui Darius Intiiul, cel care a adaugat multe provincii Persiei. Cind Darius a venit la tron in 522 i. Hr., imperiul se intindea din Libia si pina in India, de la Marea Egee si pina la Marea Arabica. Mare cuceritor, Darius a inaintat in nord pina la Dunare. Sub el, tinuturile Persiei ajunsesera la cea mai mare extindere cunoscuta vreodata. In cele din urma, armatele sale au fost infrinte in batalia de la Maraton. Viata Persepolisului a fost scurta, iar sfirsitul tragic. Doua sute de ani mai tirziu, in timp ce la conducerea imperiului se afla Darius al III-lea, Alexandru cel Mare a transformat orasul in cenusa, pentru a razbuna incendierea Atenei de catre Xerxes, dupa cum s-ar fi laudat. Batalia de la Gaugamela, in anul 331 i. Hr., a inmormintat si magnifica cetate, si dinastia ahemenida, cea care a detinut suprematia in lumea antica mai bine de doua secole. Plutarh scrie ca peste 20.000 de catiri si 5.000 de camile au fost incarcati cu comorile duse de aici. Ulterior, Persia devenise o provincie a imperiului macedonean. In secolul al III-lea, orasul a fost abandonat si redescoperit in 1620. Trei sute de ani mai tirziu, cind Institutul Oriental din Chicago a inceput lucrarile de escavare, Persepolis a fost redat patrimoniului universal.
Ma plimb printre ruinele complexului, pe vremuri incaperi ale palatelor, sali de receptie, magazine, grajduri. Caracteristica arhitecturii persane o reprezinta fara indoiala coloanele, cele mai multe erau facute din calcar gri sau granit, dar si din lemn intarit cu piatra, arbori uriasi de cedru adusi din Liban sau din lemn de tek venit din India. Printre constructiile Persepolisului se numara palatele regale (Tachara-palatul lui Darius si Hadish - palatul lui Xerxes), trezoreria si uriasele sali de receptie. Dupa mai bine de doua milenii, inca mai pot fi admirate basoreliefurile aflate pe peretele monumentalei Apadana, locul unde Darius cel Mare intimpina delegatiile oficiale. Bine conservata, scara estica a palatului reprezinta un "film" al desfasurarii procesiunilor de anul nou, in care se infatiseaza primirea darurilor de la reprezentantii tuturor neamurilor cucerite. Acest document inestimabil ne ofera o adevarata lectie de istorie. Sint prezentate cu acuratete imbracamintea, armele, bijuteriile celor 20 de popoare supuse. La est de Apadana se afla cea mai mare constructie din complex, Sala tronului, cunoscuta si sub numele de Sala celor o suta de coloane; o constructie patrata cu latura de 70 de metri, care a rezistat eroic veacurilor. Si aici se primea tributul de la delegatiile popoarelor cucerite de persi, iar cind trezoreria s-a dovedit neincapatoare, aceasta incapere a servit si ca loc de depozitare a bogatiilor imperiului. Pentru a ajunge in aceasta sala, delegatiile straine trebuia sa treaca prin poarta tuturor natiunilor, care, din fericire, a ramas si ea "in picioare".
Regii ahemenizi au reusit sa guverneze marele imperiu si pentru ca, in mare masura, au acceptat religiile tarilor cucerite. Persii erau zarathustrieni (zoroastrieni), o religie veche de 2.500 de ani care astazi mai are putini adepti. Conform acestei credinte, universul se afla sub stapinirea a doua principii opuse. Profetul Zarathustra (Zoroastru) a proclamat suprematia zeului Ahura Mazda (Hormuzd), zeul binelui, al adevarului si luminii, Inteleptul care se lupta cu Angra Maunyu (Ahriman), cel ce intruchipeaza raul, minciuna si intunericul. In lumea reala, se duce o permanenta batalie intre fortele binelui si ale raului. Fiecare persoana este libera sa opteze pentru una dintre tabere. Aceasta teologie include credinta in viata dupa moarte si triumful fortelor lui Ahura Mazda. Zoroastrienii pun accentul pe maretia focului; intr-un templu zoroastrian arde in permanenta o flacara sacra. Exista si o practica religioasa mai stranie: dupa ce un adept moare, el nu este nici ingropat, nici incinerat, ci dus in virful turnurilor pentru a fi devorat de vulturi
Parasesc acest sit arheologic spectaculos si ma indrept spre Naqsh-e Rustam, un fel de Vale a Regilor persani, un loc sacru unde sint inmormintati Darius cel Mare si succesorii sai. Mormintele sint taiate in stinca si amplasate la inaltime. Inscriptia sapata in munte arata adoratia regilor fata de Ahura Mazda si venerarea focului sfint. De la Naqsh-e Rustam ma intorc spre Shiraz - orasul florilor, al poeziei si al livezilor de portocali. Marele poet iranian Saadi spunea ca vizitatorul care vine in mai la Shiraz isi uita tinuturile natale. Prietenii mei care locuiesc in apropierea bazarului ma invita sa-i vizitez. Sint intrebata cum prefer sa iau masa: "la masa" sau pe jos, in stil traditional. Aleg a doua varianta. Iranienii sint foarte primitori si ospitalieri. La ei in casa esti intotdeauna binevenit, poftit la masa si gazduit peste noapte. Stam pe podea si mincam, cu lingura si furculita, feluri traditionale iraniene: Ghormehsabzy, oaie cu verdeata, pui cu visine, musir, iaurt cu menta si castraveti; piine facuta pe piatra, subtire si aspra ca o pinza de sac si, bineinteles, orez, care e pregatit cu sofran si stafide in niste oale speciale. Gustul si savoarea mincarii sint cu totul iesite din comun. Se beau sucuri de fructe, apa si, bineinteles, nelipsitul ceai care este intotdeauna negru, fierbinte si foarte tare. Femeile ramin cu capul acoperit si in casa, in prezenta barbatilor care nu le sint rude directe. Sint uluita de frumusetea si gratia celor mai multe dintre iranience, ar putea concura cu fotomodele cunoscute. Familia este foarte importanta in Iran, practic, viata pe cont propriu este de neconceput. Totul se imparte, totul se traieste la comun.
Dupa masa merg prin bazarul din Shiraz, cel mai mare din Iran, locul unde gasesti tot ce iti trece prin cap, de la produse traditionale pina la marfurile cele mai moderne. Poti sa cumperi un vas de bronz batut cu ciocanul chiar in fata ta, dar si o cartela de internet. Eu optez pentru vasul de bronz. Renumitele covoare persane sint la loc de cinste, alaturi de stofe, matasuri, aur si mirodenii, saci uriasi cu condimente, dintre care cel mai cautat si mai scump este sofranul. Bazarul cu gust de miere si pepene galben incheie calatoria mea in tinutul Persiei, un loc atit de greu accesibil, dar fara de care istoria lumii e de neimaginat.