Europa » Romania » lacul sfanta ana

Misterele din zona Laculul Sf Ana

Senzatia ca te afli intr-un peisaj de carte postala nu te paraseste nici o clipa aici, principalele atractii fiind Lacul Sf. Ana, tinovul Mohos, Pestera Puturosul de Turia si alte raritati ale naturii - atat de indragite de turistii din tara si cunoscute si peste hotare.
Accesul in zona se face pe soseaua nationala DN 12 (37 km de la Tusnad Bai spre Miercurea Ciuc, 41 km pana la Sf. Gheorghe) si pe calea ferata Brasov-Deda, ambele trecand prin Defileul Oltului. Accesul in zona Muntelui Puturosu si a statiunii Balvanyos este posibil numai cu mijloace auto, pe drumul judetean 113 (recent modernizat). Acesta se ramifica din DN 12 in centrul localitatii Bixad, la 13 km distanta de statiune, si serpuieste printre versanti care ofera calatorului imagini de o frumusete incredibila. Pe acelasi drum judetean 113 se poate ajunge si la Lacul Sf. Ana, urmand un drum secundar asfaltat (7 km).
Zona este subiectul multor legende, mistere si miracole. Lacul nu este utilizat. Apa lacului este de o puritate aproape perfecta, ca o apa distilata. Nu creste, nici nu prea scade, in ciuda faptului ca nu este alimentata de vreun parau, ci doar de apa de ploaie. Se spune ca zona lacului ar ascunde spiritele unor zei pagani sai genii, fiind in ciuda acestor superstitii unul dintre cele mai respectate si adorate zone sacre, unde vizitatorii devin piosi.
Pelerinajul la lacul Sf. Ana a devenit inca din secolul 12 un obicei, o traditie, confirmata de documentele care ne povestesc chiar de o capela de lemn, ridicata langa lac.
In 1564, s-a ridicat o capela de piatra, iar popularitatea zonei a facut ca de-a lungul sec. 17 si 18 aici sa ajunga aprox. 30-40.000 de pelerini care stateau mai multe zile.
A devenit o traditie, ca sub protectia sau tutela Sf Ana, tinerii sa-si gaseasca aici un partener, femeile care nu pot avea copii in ciuda faptului ca si-i doresc, dupa un pelerinaj aici sa li se implineasca dorintele.
Pe la 1720 calugarii franciscani stabiliti in zona, au promovat adorarea altui sfant, Sf. Anton de Padua si incepand de atunci, in ciuda faptului ca pelerinajul la lac nu a incetat, intensitatea sa a scazut, ramanand mai mult pentru tinerii din zona un loc de intalnire, pana in zilele noastre.
Azi, la intrarea in Timov auzi aproape toate limbile pamantului. Foarte rar romaneste. Strainii bat mii de kilometri ca sa vada aceasta minune, de care romanii nu par interesati.
Din padurea de brad intri brusc intr-o lume care a supravietuit din epoca glaciara. La prima vedere pare o simpla intindere de pamant, acoperita de muschi, din care se ivesc cateva balti. Mersul prin muschiul moale poate fi insa fatal. Stratul de pamant este de numai cativa centimetri.
Dedesubt – mal si apoi apa. Sunt portiuni in care muschiul te poate inghiti precum nisipurile miscatoare. Piciorul se afunda in mal si, daca incerci sa-l scoti brusc, malul te absoarbe ca o pompa. Cu cat te agiti mai mult, cu atat te ingropi mai adanc. In astfel de cazuri, trebuie sa te intinzi pe burta, pentru ca greutatea corpului sa se distribuie pe o suprafata mai mare, dar cel mai bine este sa nu te aventurezi in timov fara ghid. Lacurile, cele mai multe de marimea unei balti formate pe strazile Bucurestiului dupa ploaie, au peste 5 metri adancime - un metru-doi de apa, restul, mal.
Plante carnivore, copaci „miscatori”, covoare de muschi care te inghit intr-o jumatate de ora.
Este rezervatia Timovul Mohos, din jurul Lacului Sfanta Ana.
Ministerul Mediului a vrut sa goneasca animalele din zona si s-o inconjoare cu garduri anti-turist.
Dar vreo 300 de tarani din Lazaresti-Harghita au apucat sa-si ia rezervatia inapoi si s-o transforme intr-un muzeu al curiozitatilor naturii.
Nici copacii nu sunt ceea ce par.
Un pin a carui tulpina o poti cuprinde in palme are cel putin 100 de ani.
Seamana cu bonsaii – mici si contorsionati – iar cand te sprijini de ei se clatina. Radacinile n-au in ce sa se prinda.
Un mesteacan de tundra de 3 ani e mai mic decato lalea. Fata de cel obisnuit, aceasta relicva din epoca glaciara are tulpina maro. La vremea aceea, orice raza de caldura trebuia pastrata, iar culoarea alba pe care o are astazi scoarta de mesteacan reprezenta o adevarata risipa.
O plantuta ale carei fructe seamana cu afinele te poate face la fel de „fericit” ca o doza de ecstasy. Are efect halucinogen, dar totodata iti intoace stomacul pe dos pentru multe zile.
O alta planta–relicva te poate scapa de dusmani. Este de 10 ori mai otravitoare decat matraguna. La 72 de ore de la ingerare se descompune, astfel incat nu poate fi depistata la autopsie.
Sunt si specii comestibile, precum afinul si merisorul ale carui fructe au o concentratie atat de mare de oligoelemente, incat pot fi „conservate” ani in sir, doar in apa.
„Vedeta” rezervatiei este insa o planta carnivora. Din fericire, la marimea ei, ospatul se reduce la ganganii, in special libelule.
„Limba”, asemnatoare unei petale sangerii cu franjuri galbene, secreta o substanta delicioasa pentru micile vietuitoare din care, la sfarsitul mesei, nu mai raman decat aripioarele.
Intrarea in rezervatie se face in grup. Turistii se impart in functie de limba pe care o inteleg si pleaca insotiti de un ghid. Pana la primul lac este amenajat un soi de podet. De acolo te poti aventura cativa metri prin timov. Daca respecti indicatiile ghidului si calci doar pe smocuri de iarba, te uzi putin; daca nimeresti alaturi, pana la genunchi.