Asia » Nepal » Kathmandu

cartierul numit Thamel

Cand aud cuvantul Nepal, in mintea mea se formeaza automat conexiunea Kathmandu-Himalaya.Pe o sosea pietruita am inceput calatoria de la aeroport inspre inima turistica a Kathmandu-ului, cartierul numit Thamel. Faimosul Thamel.

O Mahabharata si Ramayana... o caldura de nedescris, un praf care-mi intra in plamani si pe care mi-l culegeam de pe buze, o muzica, dar ce muzica, si niste vaci pe marginea drumului, lafaindu-se nesimtite la soare. Plus copii pe jumatate goi, jumatatea de jos, batrani smochiniti fumand pe prispele caselor, care nu erau case si sa le zic cotete as exagera putin. Intre. Cismele la toate colturile de strada, cu femeile aferente care-si carau apa in diverse recipiente. Si altare pline de flori ofilite si multa vopsea rosie...Thamelul este cartierul turistic al Kathmandu-ului si asta se traduce prin zeci de hoteluri de toate categoriile, unul langa altul, o multime de terase, restaurante si baruri, nemaivorbind de multitudinea de magazinase si tarabe unde poti gasi tot ce-ti trece prin cap. Acum nu va imaginati ca stiti cam cum arata locul asta pentru ca ati fost si voi intr-o statiune cu hoteluri, magazine si restaurante. Habar n-aveti. Asta era intr-adevar un cartier, cu exceptia ca nu erau case de locuit ci hoteluri iar locuitorii erau turisti care faceau ce face orice om in cartierul lui: se plimbau, intrau in magazine, faceau cumparaturi de la piata sau supermarket, mergeau la cursuri de meditatie sau de yoga sau stateau la o cafea pe o terasa. Erau numai turisti si asta pentru ca nepalezii rar se aventureaza prin Thamel, asta daca nu sunt in 'industria' turismului. Raiul turistic pe pamant plus toate limbile posibile recognoscibile de mine care izbucneau in hohote de ras, povesteau de ultima zapada care i-a prins pe munte sau se plangeau de lipsa varietatii de mancare la pensiunile unde se adapostisera in diversele circuite montane. Erau oameni care veneau si oameni care plecau, niciodata prea bine cunoscatori ai locului, pentru ca in Thamel sau in Kathmandu, in general, nu sta nimeni mai mult de doua zile la sosirea in tara si doua zile la plecare...

Vroiam sa vad totul, de la magazinele de covoare pana la cele de betisoare mirositoare, de la felurile de mancare scrise cu creta pe tabliile de la intrarea in restaurante pana la magazinele cu echipament pentru alpinism, de la magazinele de hartie facuta manual pana la imensele si numeroasele librarii, care la o prima vedere aratau pline de promisiuni. Vroiam sa stau la o cafea pe acoperisul unui restaurant si mai vroiam sa vad tablourile, picturile si tesaturile buddhiste, pietrele pretioase, pipele de hasish si iataganele batute in pietre colorate. Si mai vroiam sa vad piata si un supermarket si un magazin de cd-uri, sa rasfoiesc un ziar si sa urmaresc fascinat un imblanzitor de cobre, sa trec respectuos pe langa un calugar buddhist, sa vad un shaman, sa ma uit pierdut la numeroasele vederi ce infatisau acoperisurile lumii, cei mai inalti munti, sa-mi pun mana la ochi si sa ghicesc printre nori la orizont cateva piscuri muntoase pe care mi le indica un copil din fata unui magazin...

Mancarea traditionala este Daal Bhat, adica o supa groasa de linte ce se serveste impreuna cu orez fiert si legume in sos curry (mai incolo o sa incerc sa va reproduc si reteta dupa care se face acest fel de mancare extrem de picant dar gustos si satios). Daca va aventurati in zonele mai putin turistice ale tarii, veti avea surpriza sa va fie servita aceasta mancare, la micul dejun, pranz si cina. Si daca urcati pe munte in oricare din circuitele care presupun cazarea in pensiuni, Daal Bhat-ul va va insoti fidel toate mesele importante ale zilei...

Manastirea budhista Boudhanath este situata la circa opt kilometri de Thamel si este considerata una dintre cele mai mari din lume. Mi s-a spus ca momentul ales pentru a o vizita, dupa-amiaza, este cel mai bun al zilei si asta pentru ca acum vin calugarii sa se roage si enoriasii inconjoara stupa spunand rugaciuni si invartind rotile cu rugaciuni asezate in jurul imensei sfere din centrul manastirii.

A fost, intr-adevar, o experienta unica. Nimic din Coca-Cola sau maimute enervante. Am vazut casele veneratilor lama, invatatori buddhisti, calugari ucenici in robe portocalii recitandu-si pierduti rugaciunile, calugari practicanti inconjurand stupa in sensul acelor de ceasornic, am invartit impreuna cu alti turisti rotile cu rugaciuni si am cumparat stegulete cu rugaciunea de pace in lume "Om mani padme hum", pe care le-am atarnat in bataia vantului, sa le duca mesajul in cele patru zari. Toate acestea sub ochii atoatevazatori ai lui Buddha. Apoi am stat pe acoperisul stupei, am privit apusul de soare si in sfarsit am simtit ca imi place ceea ce fac, am simtit relaxarea mult dorita si eliberarea de tot stresul si problemele care m-au facut sa plec... departe.

In jurul manastirii s-a creat cel mai mare cartier al refugiatilor tibetani. Acestia traiesc mai ales din vanzarea diferitelor obiecte artizanale si a covoarelor pe care le tes in atelierele proprii. Exista mai multe manastiri buddhiste in aceeasi zona ca Boudhanath, cea mai importanta fiind Kopan. Aici functioneaza si un centru de yoga si de introducere in buddhism, deschis mai ales turistilor din occident.